Sprijinul financiar de care va putea beneficia România din partea UE, în caz de cutremure sau inundații

Sprijinul financiar de care va putea beneficia România din partea UE, în caz de cutremure sau inundații
Publicat: 28/07/2017, 12:33
Actualizat: 28/07/2017, 12:47

„Comisia a propus acest amendament al regulamentului privind politica de coeziune în urma cutremurelor ce au afectat patru regiuni din centrul Italiei în 2016. Președintele Juncker a anunțat atunci că UE va fi alături de Italia și cetățenii săi și că va ajuta la reconstrucția integrală a zonelor afectate, incluzând aici și Bazilica San Benedetto din Norcia”, se arată într-un comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Orice stat membru care se află într-o situație similară va putea, de acum înainte, să activeze această formă de sprijin UE. Fără a schimba volumul alocărilor naționale prin Fondul european de dezvoltare regională, orice regiune afectată de dezastre naturale care dispune de o rată de co-finanțare de 50% în programele politicii de coeziune, cum este cazul marii majorități a regiunilor din Franța și Germania, va putea obține o finanțare aproape dublă pentru lucrările de reconstrucție.

Programele care presupun o rată de co-finanțare de 85%, cum ar fi cele pentru regiunea Madeira din Portugalia, ar putea primi în mod excepțional o suplimentare de fonduri care ar permite economisirea resurselor publice în momentele dificile.

Statele membre afectate de dezastre, precum cutremure, inundații, secete severe sau incendii de pădure, vor putea activa acest sprijn excepțional începând cu prima zi în care sunt afectate, precum și pentru dezastrele care au avut loc de la începutul perioadei de programare (1 ianuarie 2014) și până acum.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
×